La orizontul lui 2060, se prognozează reduceri însemnate ale populației școlare în paralel cu îmbătrânirea populației. Cele mai afectate vor fi efectivele din grupele de vârstă 7-14 ani: reducere cu 22,5 % până în 2030, respectiv cu 49,4% până în 2060 și din grupa de vârstă15 -24 ani: reducere cu 19,1% până în 2030, respectiv cu 49,4% până în 2060. Dinamica populaţiei şcolare la nivel regional în perioada 2007/2008-2016/2017, indică scăderi de efective în învățământul liceal (- 24%), într-un procent mai mare decât la nivel național (-7,8%), regiunea Centru înregistrând cele mai mari pierderi procentuale de populație școlară din învățământul liceal, fiind urmată de regiunea Vest( -22,9%).
În interiorul regiunii au scăzut efectivele de elevi din învățămîntul liceal, cele mai mari reduceri de efective înregistrîndu-se în județele Covasna (- 32,6%), Brașov (-30,8%) și Harghita (-30,8%), iar cele mai mici în județul Alba (-14,4%). Cele mai importante scăderi de efective se înregistrează în învățământul profesional (- 61,7%), urmare a nealocării de cifră de școlarizare în perioada 2009/2010 – 2011/2012. Procentual, scăderea de efective a fost mai mare decât media națională (-49,3%).
În interiorul regiunii cele mai mari scăderi procentuale de efective de elevi din învățământul profesional în perioada 2007/2008-2016/2017, se înregistrează în județele Sibiu (-57,3%) și Alba (-52,1%) iar cele mai mici în județele Covasna (-35,6%) și Harghita (- 38,8%). Dinamica populaţiei şcolare la nivel regional în perioada 2007/2008-2016/2017, indică creșteri de efective în învățământul postliceal, mai mici însă decât la nivel național (20,5% la nivel regional față de 51,4% la nivel național), Regiunea Centru înregistrând în perioada analizată cea mai mică creștere de efective în învățământul postliceal.Ponderi mai mari ale populației școlare cuprinse în învățământul postliceal se înregistrează pentru fete și în mediul urban.
În interiorul regiunii cele mai mari creșteri de efective de elevi în învățământul postliceal în perioada 2007/2008-2016/2017, se înregistrează în județele Alba (+ 55,1%) și Brașov (+35,4%) iar cele mai mici în județele Covasna (+1,6%) și Mureș (+8,4%).
Leave A Comment